ARTA PÂINII CU MAIA
04.11.2020

Visul de a avea propria afacere este unul care se regăseşte în gândurile fiecăruia dintre noi. Antreprenoriatul nu este ușor, nici pentru oamenii de afaceri cu experiență de zeci de ani, nici pentru începători.

Întregul proces poate fi copleșitor la o primă vedere.

Însă nu şi pentru Adina Don, tânăra care a trecut de la modelarea corporală la modelarea aluatului.

Cea mai importantă calitate a unui antreprenor este perseverenţa.

Dacă este asezonată şi cu pasiune, respectiv cu determinare, rezultatul poate fi unul mai mult decât satisficător. Iar Adina pare a le avea pe toate.

Am decis să ne deplasăm la faţa locului, acolo unde se întâmplă magia. Mai exact, unde familia care produce această pâine cu maia se află, potrivit unei vorbe din popor, "în pită".

Adina Don ne-a învăţat că succesul unui produs depinde mai puţin de idee cât de punerea ei în realitate şi de transformarea sa efectivă într-un produs. 

Cât despre pâinea cu maia, aceasta are un indice de glicemie mai scăzut decât pâinea făcută cu drojdie, drept urmare este o alegere mai bună pentru persoanele care suferă de diabet.