Aradul găzduiește conferința internațională „Universitatea și Cetatea. Aradul, oraș universitar”
08.11.2024

Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad (UVVG) a adus astăzi la Arad lideri din educație, administrație și economie din România și Italia, la prima ediție a conferinței internaționale „Universitatea și Cetatea. Aradul, oraș universitar”, desfășurată în Sala Ferdinand a Palatului Administrativ. Evenimentul a subliniat importanța educației universitare și a colaborării între instituții pentru dezvoltarea comunității și competitivitatea universităților.


Rectorul Coralia Cotoraci: „Studenții internaționali sunt partenerii noștri educaționali cei mai importanți”
Prof. univ. dr. habil. Coralia Cotoraci, rectorul UVVG, a subliniat în intervenția sa rolul internaționalizării în strategia universității, menționând că instituția atrage studenți din peste 15 țări, pe care îi consideră „cei mai importanți parteneri educaționali”. Discursurile sale au fost susținute atât în limba engleză, cât și în italiană, pentru a se adresa direct invitaților internaționali.


Patrizia Messina, Prof. la Universitatea din Padova: „Circulația liberă a informațiilor creează valoare”
Printre participanți s-a numărat și Prof. Patrizia Messina de la Universitatea din Padova, Doctor Honoris Causa al UVVG, care a prezentat o prelegere despre transformările orașului universitar Padova, subliniind că „circulația liberă a informațiilor creează valoare” în comunitate și este esențială pentru progres.


Conferința subliniază importanța colaborării pentru dezvoltarea comunității și competitivitatea universităților
Prof. Giulio Mattiazzi, expert în studii europene și președinte Șerpa la Universitatea din Padova, a abordat conceptul de „Open Innovation”, explicând cum acesta sprijină orașele, universitățile și companiile în a deveni mai competitive, sustenabile și inovative. Totodată, Prof. Maria Caramel, reprezentanta Convenției Faro a Consiliului Europei în Italia, a vorbit despre patrimoniul cultural și arhitectura urbană modernă, subliniind că politicile și economia influențează structura comunităților urbane.


O intervenție online a venit din partea Prof. Giovanni Allegretti de la Universitatea din Coimbra, Portugalia, pe tema „Internaționalizarea Universității și relația cu orașul din Coimbra”, care a fost primită cu interes de publicul prezent.

Conferința a accentuat rolul esențial al educației universitare în viața comunității și nevoia unei colaborări susținute între instituții pentru un impact pozitiv în dezvoltarea orașului.