UTA revine fără puncte de la Ovidiu, după ce a fost învinsă cu 2-0 de liderul din Superligă, Farul Constanța. Denis Alibec a deschis scorul în minutul 20 dintr-un penalty obținut tot de el după un fault comis de Batha. UTA a avut șansa de a reintra în joc în minutul 51, când Corinus l-a faultat în careu pe Otele și a fost eliminat, dar Postolachi a irosit lovitura de la 11 metri și arădenii nu au avut nici o altă ocazie, deși au jucat timp de 40 de minute cu om în plus. Scorul final a fost stabilit în minutul 90 de Casap, care a împins balonul în poartă după ce Iacob respinsese un șut trimis din lovitură liberă de Morar.
Gazdele au avut posesia în debutul de meci, dar până în minutul 20 nu au fost ocazii importante la cele două porţi. Mai apoi însă, Farul a deschis scorul după două erori comise de Idriz Batha. Mai întâi, albanezul a pasat greşit înapoi, balonul a ajuns la Alibec în careu, iar mijlocaşul l-a împins uşor din spate pe atacantul „marinarilor”. Arbitrul Horia Mladinovici a acordat penalty şi acelaşi Alibec a transformat lovitura de la 11 metri. UTA s-a trezit după golul încasat şi a avut două ocazii într-un minut, ambele prin Philip Otele: un şut puternic din careu, blocat de un fundaş advers, şi o lovitură de cap pe lângă poartă în urma unui corner. În minutul 30, Jobello a centrat din partea stângă, iar Postolachi, poziţionat excelent în careu, a lovit mingea cu capul, dar balonul a trecut prin faţa porţii. Până la pauză, arădenii nu au mai pus pericol şi gazdele au intrat la vestiare cu avantaj minim.
În minutul 51, Corinus l-a ţinut pe Otele în careu, din postura de ultim apărător, iar Mladinovici a acordat penalty pentru UTA şi cartonaş roşu pentru fundaşul francez. Postolachi a executat lovitura de pedeapsă, dar a trimis peste poartă şi Farul a rămas în avantaj. Arădenii nu au reușit să profite absolut deloc de omul în plus, nereuşind să creeze vreo ocazie în cele 40 de minute de superioritate. Echipa care a înscris a fost Farul, în minutul 90: Morar a executat puternic o lovitură liberă de la 28 de metri, Iacob a respins în lateral, iar Casap a împins balonul în poartă, stabilind scorul final, 2-0.
„E frustrare și dezamăgire în același timp, pentru că am echilibrat, am făcut un meci bun, am avut atitudine și, din păcate, fotbalul te pedepsește dacă nu faci ceea ce trebuie. Iarăși, niște greșeli, o înlănțuire de greșeli, n-ai voie să te comporți așa, mai ales la faza penalty-ului și cum s-a ajuns până la acea fază, cu câtă ușurință au ajuns acolo. Am fost lipsiți de reacție și de concentrare la golurile lor, din păcate asta este situația. Avem penalty, nu marcăm, probabil că dacă marcam alta era situația jocului și a scorului, bineînțeles. Dar, până la urmă, au câștigat meritat.” a declarat Ilie Poenaru la finalul întâlnirii.
Arădenii vor juca în următoarea etapă pe teren propriu contra campioanei CFR Cluj, luni, 10 octombrie, de la ora 20:30.
Formații:
Farul: Aioani – Sîrbu, Larie, Corinus, Kiki – Artean, Băluță, Grameni (Casap 69) – Doukoure (Banu 81), Alibec (Morar 81), L. Munteanu (Borza 59). Rezerve neutilizate: Buzbuchi – Mboko, Moldoveanu, Sali, Andronache. Antrenor: Gheorghe Hagi
UTA: Fl. Iacob – Vukcevic, Chindriș, Benga, Dobrescu – Batha, Anton (Keșeru 81) – Otele (Stahl 81), Șteau (Negoescu 74), Jobello (Ubbink 74) – Postolachi (Ademi 81). Rezerve neutilizate: Balauru – Abeid, Erico, Isac. Antrenor: Ilie Poenaru
Arbitri: Horia Mladinovici (București) – Sebastian Gheorghe (Suceava), Marius Badea (Râmnicu Vâlcea). Rezervă: Ionuț Coza (Cernica – Ilfov).
Camera VAR: Marian Barbu (Făgăraș) și Adrian Vornicu (Iași).
Observator FRF: Alexandru Deaconu (București)
Observator LPF: Imilian Șerbănică (Bragadiru).
FOTO: Farul Constanța