Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad a sărbătorit Ziua Economistului.
Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad ȋn parteneriat cu Academia Română, Filiala Timişoara, Comitetul Român de Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii - Filiala Timișoara şi Centrul de Antreprenoriat UVVG Arad, a organizat cu ocazia Zilei Economistului simpozionul cu participare internațională „Antreprenoriat și inovare în secolul XI”. Astfel a fost marcată Ziua Facultății de Științe Economice, Informatică și Inginerie UVVG Arad.
Evenimentul a avut obiectivul declarat de a reuni oameni de știință, cercetători și antreprenori cu reputație naţională şi internațională pentru a împărtăși o parte din experiența lor și rezultatele cercetării în mai multe domenii ale antreprenoriatului, precum și aplicațiile în domeniul științei și tehnologiei. Lucrările prezentate ȋn cadrul Simpozionului „Antreprenoriat și inovare în secolul 21”, se regăsesc ȋntr-un volum editat de Horațiu Șoim, Marius Boiță şi Vichentie Maniov, tipărit de Editura „Vasile Goldiş” University Press Arad.
„Ne bucurăm că, în această perioadă influenţată de efectele pandemiei de coronavirus, am fost parteneri în organizarea acestui simpozion dedicat Zilei Economistului. Suntem deschişi ideii de colaborare cu antreprenorii locali, apreciind rolul şi importanţa acestora în comunitate” - spune prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, Rectorul Universității de Vest "Vasile Goldiș" din Arad.