Andrei Ando: „Compania Coindu își extinde afacerile în Zona Liberă Curtici-Arad!”
11.07.2022

Președintele Consiliului de Administrație al Administrației Zonei Libere Curtici-Arad, dr. Andrei Ando, a declarat astăzi că există încă o veste bună în ce privește dezvoltarea activității Regiei. După o lungă perioadă în care au fost anunțate doar plecări de firme din Zona Liberă, o noutate îmbucurătoare este făcută publică: producătorul de componente soft pentru marii producători din industria auto, Coindu, a semnat un contract privind extinderea afacerilor sale în județul Arad. 

„Compania Coindu a închiriat o nouă hală, de peste 300 metri pătrați, și un teren de peste 900 metri pătrați în perimetrul platformei de la Zona Liberă Curtici. Ne bucură această colaborare cu Coindu, care este printre primele zece firme din Arad din punct de vedere al cifrei de afaceri. Avem disponibile la Curtici încă 40 ha de teren și pentru alți investitori”, a declarat dr. Andrei Ando. 

La sfârșitul săptămânii trecute, directorul RA Administrația Zonei Libere Curtici-Arad, Ioan Dascălu, a participat la o întâlnire de afaceri la București, în cadrul unui eveniment organizat de Camera de Comerț Româno-Britanică. Scopul acestui gen de întâlniri îl reprezintă promovarea celor două platforme ale Zonei Libere, de la Arad și Curtici, într-un context în care vestul țării este în continuare atractiv pentru investitorii străini.