UTA şi-a prezentat în această săptămână şi cel de-al doilea transfer. Amir Khalaila, un fotbalist israelean în vârstă de 22 de ani, a semnat astăzi un contract pe 2 sezoane cu clubul alb-roşu. Acesta a fost remarcat de Bogdan Apostu pe vremea când cei doi evoluau pentru Bnei Sakhnin, iar experienţa de la UTA este prima în afara ţării natale.
”Mă bucur că am ajuns la UTA, am aflat că e un nume mare, am venit cu gândul să muncesc din greu, pentru ca, împreună cu echipa, să devenim cât mai puternici”, au fost primele cuvinte ale lui Khalaila la noua sa echipă.
Născut pe 21 martie 1997, fotbalistul ofensiv poate evolua atât vârf, cât şi în linia de 3 din spatele atacantului, iar în carieră a mai trecut pe la Hapoel Beer Sheva, Ramat Gan, Hapoel Acre şi Hapoel Ikhsal.
Foto: uta-arad.ro