Doi arădeni care trebuiau să stea acasă în izolare, după ce au venit din zone în care a fost semnalată prezența COVID-19, au fost amendați de Direcția de Sănătate Publică și Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad, au fost sanţionaţi cu amendă contravenţională de 10.000 de lei.
Potrivit unui comunicat de presă remis de către DSP Arad, "În contextul epidemiologic actual determinat de starea de urgenţă pentru sănătatea publică declarată la nivel internaţional de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii, ca urmare a infecţiilor cu noul Coronavirus, apărut recent şi în Europa şi în condiţiile măsurilor adoptate în România pentru prevenirea şi limitarea extinderii îmbolnăvirilor cu COVID-19, Serviciul de Control în Sănătate Publică din cadrul Direcției de Sănătate Publică Arad împreună cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad au efectuat verificări în teren în data de 06.03.2020 şi au întocmit două procese verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiei prevăzută de art. 34 lin. m din HG nr. 857 din 2011 referitoare la nerespectarea de către persoane fizice, suspecţi şi convalescenţi de boli transmisibile, contactaţi şi purtători sănătoşi de germeni transmisibile."
Conform sursei menţionate, cele două persoane din judeţul Arad au fost sancţionate cu amendă contravenţională în valoare de 10.000 de lei.
Direcția de Sănătate Publică Arad atrage atenţia că în continuare se păstrează recomandările ferme privind autoizolarea la domiciliu pentru cetăşenii care se întorc din zonele afectate, pentru prevenirea şi limitarea extinderii îmbolnăvirilor cu COVID-19.
De asemenea, DSP Arad informează că de la declanşarea alertei în judeţul Arad, NU s-au înregistrat suspiciuni sau contacţi de infecţie cu Coronavirus şi NU s-a impus recoltarea de probe pentru confirmarea de diagnostic la Laboratorul Spitalului de Boli Infecţioase Victor Babeş - Timişoara.