Amenzi în valoare de 117.645 lei pentru nerespectarea Ordonanţei Militare
28.03.2020

La nivelul Județului Arad, conform raportării  Direcției de Sănătate Publică a Județului Arad, în centrele de carantină erau cazate, în această dimineață la ora 9.00, 139 de persoane. Totodată precizăm că numărul total al persoanelor care au încheiat perioada de carantină de  14 zile este de 124. În ceea ce privește persoanele autoizolate la domiciliu, acestea sunt în număr de  1775, în timp ce numărul total la zi al persoanelor pentru care s-a încheiat perioada de autoizolare la domiciliu este de 337. 

Pe parcursul zilei de ieri și până azi dimineață, 1.345 de persoane au fost verificate de polițiștii arădeni cu privire la respectarea măsurilor de autoizolare, fiind aplicate 2 sancțiuni contravenționale în valoare de 10.000 de lei. Au fost controlate și 50 de societăți comerciale sau persoane fizice autorizate.  De asemenea, 141 persoane au fost sancționate pentru nerespectarea măsurilor privind restricțiile de circulație instituite prin Ordonanța Militară nr. 3 a Ministrului Afacerilor Interne, cu amenzi în valoare totală de 117.645 lei. Pe această ultimă speță menționată, jandarmii arădeni au aplicat în același interval de referință 30 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 14700 lei. 

*

Reamintim tuturor cetățenilor că nerespectarea legislației în vigoare atrage sancțiuni și, foarte important, necunoașterea legii nu exonerează de răspundere penală, respectiv contravențională. Recomandăm tuturor să se informeze doar din surse oficiale. De asemenea, vă reamintim că este esențial să fim responsabili, să conștientizăm faptul că suntem parte dintr-o colectivitate, iar acțiunile noastre pot afecta comunitatea în care trăim. Vă rugăm să râmâneți în casă, pentru siguranța dumneavoastră și a celor dragi!

Biroul de presă