Amenzi de peste 12.000 de lei pentru nepurtarea măștii
06.02.2021

Polițiștii și jandarmii arădeni au desfăşurat acţiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun. Scopul vizat de aceste acţiuni îl constituie prevenirea răspândirii virusului SARS-COV-2. 

În cadrul acțiunilor desfășurate au fost legitimate 2.434 de persoane, verificate 97 de societăți comerciale, restaurante, terase, unităţi tip fastfood, hoteluri, pensiuni şi alte spaţii de cazare, parcuri și zone de agrement, gări, autogări precum și 31 de mijloace de transport în comun. 

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 114 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 12.100 de lei, toate pentru nepurtarea măștii de protecție.