ACASĂ
ȘTIRI
JURNAL TV
EMISIUNI
ECHIPA
LIVE
CONTACT
IMOBILIARE
RADIO ARAD
Am intrat în Postul Paştelui
07.03.2022
Am intrat in Postul Paștelui, numit și Postul Mare, instituit cu 40 de zile înainte de Paște, așa cum este tradiția.Este cel mai lung si mai aspru post de peste an, o perioada in care oamenii sunt incercati cu tot felul de intamplari, pentru a le fi testata credinta.
Paștele cade în calendar ortodox 2022 pe data de 24 aprilie.
Postul Mare este o pregătire spirituală și trupească pentru Praznicul Învierii lui Iisus Hristos.
În postul Paștelui, creștin ortodocșii nu consumă alimentele precum: carne, brânză, ouă, lapte și pește.
Pe durata postului există și dezlegări la pește, zile în care cei care postesc au voie să consume mâncăruri din pește. Zilele când au loc dezlegări la pește sunt:
În ziua de Praznicul Bunei Vestiri – pe 25 martie; De Florii – în duminica dinaintea Paștelui, pe 17 aprilie.
De asemenea, potrivit orândurilor bisericești, este interzis fumatul şi alcoolul.
Mai mult, creştinii trebuie să se reţină de la anumite gânduri necurate, pofte, patimi sau fapte rele. Acest lucru înseamnă că postul trupesc trebuie însoţit de postul sufletesc.
După perioada de post, creștinii merg la biserică, unde se spovedesc și se împărtășesc, inainte de Marea Sarbatoare a Pastelui.