Alianța Vestului a pus proiectele regionale în mișcare
21.12.2021

Președintele PNL Arad, Gheorghe Falcă, a deschis conferința de presă organizată la sediul partidului cu un mesaj de recunoștință pentru eroii arădeni ai Revoluției din 1989. Apoi, acesta a prezentat dintr-o perspectivă interesantă proiectele regionale de care beneficiază și Aradul, proiectele care au pus în mișcare Alianța Vestului. Gheorghe Falcă a prezentat o analiză din care reiese că au demarat mai mult de jumătate dintre obiectivele propuse de administrațiile din Arad, Timiș, Bihor și Cluj. În ceea ce privește îmbunătățirea mobilității, din 10 direcții stabilite 6 se află în diferite etape de realizare. La Autostrada Transilvania se lucrează, Via Carpathia se realizează prin drumul expres Arad – Oradea, pentru Timișoara – Belgrad se realizează studiu de fezabilitate a unui drum expres în regim de autostradă. Pentru trenuri de mare viteză este nevoie de infrastructură, apreciază liderul PNL Arad, care se realizează din fonduri europene. Pentru calea ferată Arad – Timișoara vom avea anul viitor constructor, investiția de 800 de milioane de euro prevede pod peste Mureș și pasaj peste calea ferată spre Vladimirescu.  Europarlamentarul Falcă a vorbit despre succesul introducerii căii ferate Arad – Bihor în TNT, cu deschidere pentru accesarea fondurilor europene pentru reabilitare. Obiectivul este acela de a avea un tren metropolitan pe relația Timișoara – Arad – Oradea – Cluj. 

Gheorghe Falcă așteaptă de la anul 2022 finalizarea proiectelor începute în mandatul de primar și pornirea unor proiecte noi, inclusiv cu finanțare prin PNRR și POR. 

„Prin construcția a două parcuri, două cartiere își schimbă radical fața. Regenerarea urbană a fost un proiect de succes, acum vom avea două parcuri noi, pe strada Mărului și în Micălaca, investiții de peste 8 milioane de euro. Aștept mutarea Pieței Catedralei și transformarea spațiului într-o zonă atractivă”, a declarat președintele PNL Arad.