Pompierii militari arădeni au intervenit duminică, 1 februarie 2026, în jurul orei 14:40, la un posibil incendiu într-un apartament situat pe strada Vaslui din municipiul Arad.
La fața locului au fost mobilizate forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad, fiind trimise două autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, precum și o ambulanță SMURD.
La sosirea echipajelor, pompierii au constatat că nu se confirmă existența unui incendiu. Degajările de fum au fost provocate de o oală uitată pe aragaz, fără ca flăcările să se extindă sau să producă pagube.
Pompierii au acționat pentru aerisirea apartamentului, iar situația a fost remediată rapid. Nu a fost necesară evacuarea locatarilor din bloc și nu s-au înregistrat victime.
Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență reamintesc importanța supravegherii aparatelor de gătit aflate în funcțiune, astfel de situații fiind frecvente și putând avea consecințe grave dacă nu sunt gestionate la timp.
