Alertă de coronavirus în orașul vecin
23.02.2020

O aeronavă a fost oprită la sol pe Aeroportul Internațional Timișoara după ce respectivul avion s-ar fi întors dintr-o cursă din Bergamo. Autoritățile au decis să amâne cursa spre Treviso pentru a efectua dezinfecția de urgență a aeronavei. 

O sută de pasageri ce trebuiau să se îmbarce, acum așteaptă o altă aeronavă a companiei aeriene. 

Ministerul Sănătății a transmis că nu are date despre operațiunea de dezinfecție. 

Pe de altă parte, un grup de pasageri a renunțat la călătorie, din cauza situației incerte din Italia. 

Zece oraşe din zona de Nord a Italiei sunt în carantină din cauza epidemiei de coronavirus. Carantina a fost impusă după decesul a două persoane afectate cu virusul , alte 100 de persoane fiind infectate. 

Ministerul Sănătăţii din România a anunţat că oamenii care vin în ţară din localităţile afectate de coronavirus din  Italia trebuie să stea în carantină 14 zile.