Au început alegerile interne în PNL Arad. Se porneşte de la organizaţiile locale, alegerile la nivelul municipiului vor avea loc în 9 iulie iar Comitetul de Coordonare Judeţean isi va alege conducerea judeţeană în data de 16 iulie. Congresul PNL, în care va fi alesă conducerea naţională, va avea loc în 25 septembrie.
Obiectivul nostru este să construim politici publice de calitate în parteneriat cu cetăţenii, să guvernăm bine la nivel central şi local. Pentru a atinge aceste obiective, avem nevoie de o conducere cu legitimitate la nivel politic”, a declarat Răzvan Cadar, secretarul general al PNL Arad.
Până acum, au avut loc alegeri în localităţile Cărand (preşedinte Gligor Costuţ, primar), Dorobanţi (preşedinte Robert Bodonea, consilier local), Bârsa (preşedinte Avram Ciev, primar), Igneşti (preşedinte Marinel Urs, primar), Pleşcuţa ( preşedinte Viorel Groza, primar) Vârfurile (preşedinte Radu Giurgelea, primar) şi Cermei (preşedinte Sever Borha, viceprimar).