Polițiștii arădeni, împreună cu reprezentanții D.G.A.S.P.C. Arad, au vizitat și au stat de vorbă cu câteva dintre victimele violenței domestice.
În continuarea activităților prin care ne implicăm în viața comunității, beneficiarii Centrului de Criză au primit articole de bază pentru curățenie, achiziționate din donațiile polițiștilor.
Și în luna cadourilor, gândurile și activitățile noastre se îndreaptă și spre victimele violenței domestice, astfel încât să poată depăși această perioadă și să poată bucura de viața de familie.
Inspectoratul de Poliție Județean Arad vă recomandă :
• Sunaţi la 112 şi cereţi sprijin, dacă viaţa şi sănătatea vă sunt puse în pericol!
• Solicitaţi un consult medico-legal şi eliberarea unui certificat constatator, dacă ați fost victima unei agresiuni!
• Stabiliți un cod (cuvânt, frază, semnal) prin care să avertizaţi copiii/prietenii/vecinii că sunteţi în pericol, pentru ca ei să sune după ajutor!
• Încercați memorarea numărului de telefon al unui contact de urgență sau utilizaţi un calculator din afara casei în care locuiţi, un telefon mobil despre care agresorul nu știe, sau o cartelă de telefon mobil prepaid, pentru a putea semnala un pericol!
• În cazul unei agresiuni sexuale, încercați să nu vă schimbaţi hainele, pentru a nu distruge probele!
• Dacă este chemată poliţia la domiciliu, pentru constatarea unei agresiuni, şi obiectele sunt răvăşite, nu faceţi ordine, deoarece poliţiştii trebuie să analizeze probele de locul faptei fără ca acestea să fie alterate!
• Polițiștii pot emite un ordin de protecție provizoriu pentru o perioadă de 5 zile, atunci când se constată că există un risc iminent ca viața, integritatea fizică sau libertatea unei persoane să fie în pericol.
• Instanța de judecată poate dispune, la solicitarea unei persoane a cărei viață, integritate fizică sau libertate sunt puse în pericol, un ordin de protecție împotriva agresorului, a cărui durată nu poate depăși 6 luni.