Alăptatul în public, votat în Parlament
03.06.2021

Mamele își vor putea alăpta copiii în toate spațiile publice, potrivit unei inițiative legislative care a fost votată joi de Camera Deputaților, for decizional.
Proiectul de lege, care a primit 279 de voturi ”pentru” și o abținere, prevede instituirea unor măsuri privind prevenirea discriminării mamelor care alăptează, precum şi combaterea încălcării dreptului la hrană al copiilor.
Potrivit legii, Interzicerea în orice mod a alăptării unui copil în spaţiul public sau evacuarea din spaţiul public a unei mame care alăptează un copil constituie contravenţie.

Amenzile pentru nerespectarea legii vor fi cuprinse între 100 și 500 lei dacă fapta este săvârşită de o persoană fizică şi între 1.000 și 2.000 lei dacă fapta este săvârşită de o persoană juridică.

Proiectul de lege este trimis acum Președintelui Klaus Iohannis pentru promulgare.