Al doilea strat de asfalt pe drumul Curtici-Macea-Sânmartin!
10.06.2021

Comunicat CJ Arad: Consiliul Județean dă o veste mare locuitorilor din Macea, Curtici și Sânmartin: la începutul lunii iulie începe așternerea stratului de uzură pe drumul județean Curtici Macea Sânmartin, după ce ieri mostrele de asfalt prelevate de pe șantier au arătat că lucrările sunt conforme și grosimea primului strat de asfalt a fost respectată!

A fost realizată câte o carotă din fiecare km de drum, pentru verificarea lucrărilor de până acum, iar rezultatul a confirmat calitatea lucrării.

Săptămâna viitoare se vor monta bordurile la stațiile de autobuz și parcări!

„Cu mai puțin de o săptămână în urmă, se finaliza primul strat de mixtură asfaltică și în localitatea Sânmartin. Le-am promis oamenilor din zonă că, odată începută lucrarea, Consiliul Județean va verifica permanent modul în care se lucrează. Ne-am ținut de cuvânt și astăzi vă pot anunța că în cel mult 3 săptămâni, sigur dacă nu vor veni ploi torențiale până atunci, vom trece la așternerea stratului de uzură. Asta înseamnă că în această vară lucrarea se finalizează! Acest tronson de drum face parte din proiectul de modernizare a drumurilor transfrontaliere în care CJ Arad a câștigat 13,8 milioane de euro prin fonduri INTER-REG România-Ungaria, bani alocați pentru toate cele 8 județe partenere în proiect. Repet, toți acești bani au avenit la Arad pentru că am avut un proiect bun, un proiect puternic, care schimbă viața câtorva zeci de mii de oameni! ”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului județean Arad.