Pe parcursul săptămânii, polițiștii de prevenire, împreună cu cei ai Poliției Municipiului Arad au desfășurat, zilnic, activități de informare a arădenilor cu privire la furturile din autoturisme.
Întrucât majoritatea furturilor din autoturisme se datorează neatenției proprietarilor, polițiștii au atras atenția asupra unor măsuri simple și eficiente prin care toți proprietarii de autoturisme se pot feri de neplăcerile cauzate de spargerea autoturismului și sustragerea bunurilor lăsate la vedere sau aparent ascunse.
Polițiștii au transmis următoarele recomandări proprietarilor de autoturisme :
- să nu lase în autoturism bunuri de valoare care ar putea tenta spărgătorii de mașini;
- să închidă complet geamurile, iar portierele să fie încuiate chiar dacă părăsesc autoturismul pentru o scurtă perioadă de timp;
- să nu lase în autoturism acte personale sau documentele autoturismului;
- în cazul spargerii autoturismului să nu umble în interior până la sosirea Poliției pentru a nu compromite eventualele urme lăsate de autori.