Acolo unde istoria nu se uită! Sportul arădean într-o capsulă a timpului, ferită de ochii lumii
19.06.2020

La 60 de kilometri de Arad, istoria sportului românesc, arădean, dar în special a UTA-ei, îşi găseşte loc de cinste în casa lui Mîndra Matei. Suporter înforcat al clubului alb-roşu, dar şi un mare admirator al performanţei sportive româneşti, domnul Mîndra şi-a transformat casa din satul Drauţ într-o adevarată capsulă a timpului. Indiferent de an sau echipă, în colecţia impresionantă a arădeanului se găseşte o fărâmă de istorie.

Nu doar UTA îşi găseşte loc de cinste în casa din Drauţ, dar şi adversarii. Sute de ziare, cărţi, afişe, programe de meci sunt aranjate minuţios, dar şi obiecte de colecţie, cum ar fi fulare, tricouri sau fanioane, îmbracă pereţii casei pe care proprietarul o prezintă cu multă mândrie.

Despre UTA ştia cu mult înainte să păşească prima dată pe stadion, pe 18 aprilie 1976, o înfrângere cu 2-3 în faţa Olimpiei Satu Mare. Mîndra Matei a văzut generaţii întregi de fotbalişti, sute, poate mii pe stadionul “Francisc Neuman” şi în împrejurimi. S-a bucurat de meciuri memorabile alături de UTA, însă o tristă amintire îl apasă şi astăzi.

Povestea pe larg a suporterului infocat al clubului alb-roşu va putea fi urmărită într-o ediţie a emisiunii Glasul Tribunei, luni, de la ora 20:00.