UPDATE IPJ: Din primele cercetări la fața locului, polițiștii rutieri au constatat că astăzi, în jurul orei 11.00, un bărbat de 32 de ani, din Săvârșin, a condus un autoturism pe DN7, în localitatea Bătuța, sens de mers Arad-Deva.
Ajungând la km. 476+200 m, într-o curbă periculoasă la stânga, nu a adaptat viteza la condițiile de drum (carosabil umed), intrând în derapaj și pierzând controlul asupra direcției de deplasare, după care a părăsit partea carosabilă, răsturnându-se în șanțul din partea dreaptă a sensului de mers Arad-Deva.
În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea gravă a unei femei de 77 de ani, din Căpruța, pasageră în autoturism.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
„Accident rutier în localitatea Bătuța, un auto implicat ieșit în afara carosabilului, două persoane suprinse în interior.
Intervine o autospecială descarcerare de la Secția Bârzava, o autospecială SMURD, un SAJ Săvârșin.
Sunt două victime, un bărbat și o femeie conștiente. Se deplasează și elicopterul SMURD.
Victimele au fost extrase din auto. Bărbatul, aproximativ 25 de ani, refuză transportul la spital. Femeia, aprox 70 ani, preluată de SAJ, va fi transportată la UPU de către elicopter. Starea victimei, stabilă, conștientă.” – relatează ISU ARAD