Accident cu victime încarcerate la Julița
19.07.2020

COMUNICAT IPJ: Din primele cercetări la fața locului, s-au stabilit următoarele:

Astăzi în jurul orei 16:05, un bărbat de 69 de ani, din jud. Hunedoara, a condus un autoturism pe DN7, dinspre Lipova înspre Deva.

Ajungând la kilometrul 466 + 625M, din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum, într-o curbă periculoasă la stânga a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune laterală cu un ansamblu format din autotractor în cuplu cu semiremorcă, condus regulamentar din sens opus de un cetățean turc de 48 de ani.

În urma impactului a rezultat decesul conducătorului auto și al unui bărbat de 59 de ani precum și rănirea a două minore, de 10 și 12 ani, toți din județul Hunedoara, pasageri în autoturism.

Cetățeanul turc a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

UPDATE 3: Ambele victime au fost descarcerate, din păcate sunt decedate. Cei doi minori, 2 fete, de 12 și 13 ani, sunt conștiente, cu multiple traumatisme. Li s-au acordat îngrijiri medicale de către SMURD Bârzava. Una a fost preluată de către elicopterul SMURD, stabilă cu multiple traumatisme. A doua a fost preluată de către SAJ Lipova, în stare gravă dar conștientă și va fi preluată de către echipajul SMURD TIM al Detașamentului de Pompieri Arad „la intâmpinare”.

Se circulă alternativ, DN 7 deblocat parțial (pe 1 sens).

UPDATE 2: În sprijin  a fost trimis si echipajul SMURD Terapie Intensivă Mobilă a Detașamentului de Pompieri Arad. 

UPDATE 1: În autoturism sunt 4 persoane, 2 adulți și 2 minori. Adulții bărbați sunt încarcerați și inconștienți.

Informare ISU: Accident rutier pe DN7, în dreptul localității Julița, com. Vărădia de Mureș. Implicate un autocamion cu prelată și un autoturism. 

Posibil persoane încarcerate.

Intervine un echipaj de descarcerare și un echipaj SMURD al secției Bârzava, un echipaj de anbulanță și elicopterul SMURD.