Accident cu victime încarcerate în Micălaca
29.11.2020

UPDATE IPJ Arad: În această seară, în jurul orei 19,35, un tânăr de 22 de ani, din Arad, a condus un autoturism pe strada Eugen Popa, și pe podul rutier Micălaca a intrat în coliziune cu parapetul metalic care desparte sensurile de mers, ulterior cu un stâlp metalic de iluminat stradal.

În urma evenimentului rutier a fost rănit grav conducătorul auto și ușor doi bărbați, de 63 și 36 de ani, pasageri în autoturism.

Conducătorul auto nu a putut fi testat cu aparatul alcooltest din cauza rănilor suferite, urmând a-i fi recoltate probe biologice.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a fi stabilite cu exactitate cauzele producerii accidentului." au declarat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Arad.

ŞTIRE INIŢIALĂ: Trei persoane au fost rănite într-un grav accident rutier, petrecut duminică seara în jurul orei 20:00. 

Conducătorul a intrat cu autovehiculul în capul de la Podul din Subcetate, de la Gemi Center. 

În urma impactului, trei persoane au fost rănite, rămase încarcerare în automobil. 

Potrivit ISU Arad, victimele au fost descarcerate și, ulterior, predate la echipajelor SMURD și SAJ.