A dispărut de acasă! Ați vazut-o?!
03.07.2019

A plecat de acasă de aproape două săptămâni, iar de atunci nu se mai ştie nimic despre ea. Este vorba despre Tabita Lidia Muntean, în vârstă de 17 ani, din Covăsânț. Fata are  1,70 m., 55 de kg., păr negru, lung, peste umeri și ochi căprui. Poliţiştii o caută şi spun că familia nu ştie cu ce era îmbrăcată la momentul plecării de acasă. Poliţiştii fac apel către arădenii care au văzut-o sau pot da informații ce pot conduce la depistarea tinerei. Ei sunt rugaţi să apeleze serviciul unic de urgență 112 sau să se adreseze celei mai apropiate secții de poliție.