74 societăți comerciale au fost sancționate de polițiștii locali din cadrul Compartimentului Activitate și Control Comercial în intervalul iulie-august 2020 pentru nerespectarea prevederilor Hotărârii nr. 192/2017 privind Regulamentul de desfășurare a activităților comerciale și al piețelor în municipiul Arad (în principal, acte de comerț fără autorizație de funcționare, autorizație de alimentație publică, acord de ocupare a domeniului public etc.).
Începând cu luna iulie a acestui an, preluarea automată de la Primăria Municipiului Arad a listelor cu firmele care nu au putut obține toate documentele necesare autorizării, a permis Direcției Generale Poliția Locală identificarea și verificarea mai rapidă, în teren, a societăților comerciale ce nu se află în legalitate.
În prezent, asupra listei firmelor active din Municipiul Arad este aplicat filtrul codurilor CAEN ce impune autorizarea și monitorizarea activității de către primărie. Ulterior, fișierul rezultat este comparat cu unul în care sunt incluse toate societățile comerciale, aflate în diferite stadii de autorizare. Astfel, sunt identificate rapid firmele care evită autorizarea sau sunt în imposibilitatea de a o obține.
Administratorilor societăților care nu au depus, încă, documentele necesare pentru autorizare, obținerea acordului de ocupare domeniu public ori a orarului de funcționare, Primăria Municipiului Arad, prin Direcția Generală Poliția Locală, le solicită să procedeze în acest sens deoarece, până la sfârșitul anului, va surveni verificarea la sediul propriu pentru toate firmele respective. Ritmul activităților din teren destinate finalizării întregii liste susmenționate este condiționat doar de resursele umane limitate ale DGPL și de angrenarea suplimentară în alte activități, în contextul coordonării de către MAI determinată de pandemie (implementarea măsurilor de protecție antiCOVID19, descurajarea vânzării ilicite a unor produse accizabile etc.).
Chiar și în aceste condiții, în intervalul iulie-august a.c, noul sistem de identificare electronică a lacunelor din dosarele de autorizare a firmelor a condus la o creștere cu 72% a numărului societăților comerciale referitor la care s-a constatat în teren că funcționează fără autorizații, acorduri etc.
Principalul prejudiciu cauzat arădenilor de tergiversarea intrării respectivelor firme în legalitate nu rezidă în neplata taxelor aferente autorizării (ex.: taxa de funcționare este 16,67 lei lunar în primul an și 8,83 lunar ulterior). Problema constă în utilizarea unor spații destinate publicului unde persistă motivele neautorizării: lipsa autorizaţiei de securitate la incendiu emisă de ISU, opoziția asociaţiei de proprietari, lipsa acordului proprietarilor spațiilor învecinate, existența unei alte destinații a locației etc.