472 de misiuni executate într-o săptămână de jandarmii arădeni
18.10.2021

În urma misiunilor desfășurate săptămâna trecută, jandarmii arădeni au constatat în flagrant două infracțiuni < deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc, fără drept> și au aplicat 38 de amenzi în valoare totală de 12.300 lei.

Din totalul amenzilor aplicate, 34 în valoare de 9800 lei, au fost pentru nerespectarea prevederilor legale privind normele de conviețuire socială, trei în valoare de 1500 lei, pentru nerespectarea normelor privind prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 și una în valoare de 1000 lei, pentru pătrunderea fără drept cu animale domestice în fondul forestier, conform Legii 171/2010, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice. 

Totodată, jandarmii au acordat sprijin la constatarea a două infracțiuni pe timpul misiunilor executate în cooperare cu Poliția, în sistem integrat prin patrule mixte.

Având în vedere contextul pandemic și necesitatea limitării răspândirii în comunitate a virusului SARS Cov-2, jandarmii arădeni au desfășurat activități de verificare a persoanelor aflate în izolare sau carantină la domiciliu. În acest sens au fost verificate 515 persoane infectate sau contacte direct cu o persoană infectată cu virusul SARS Cov-2, asupra cărora a fost instituită măsura izolării/carantinării la domiciliu. Toate persoanele verificate au fost găsite la adresa declarată.  

Echipajele de Jandarmerie aflate în serviciu au răspuns la 8 apeluri efectuate prin  Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, în care s-au raportat încălcări ale unor norme de conviețuire socială sau de altă natură și pentru care s-au luat măsurile legale.

În săptămâna precedentă jandarmii arădeni au executat 472 misiuni de menținere și asigurare a ordinii publice, pază și protecție instituțională și protecție transporturi speciale, misiuni în cooperare cu alte instituții cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice și acțiuni preventiv educative desfășurate în instituțiile de învățământ preuniversitar.