În urma misiunilor desfășurate săptămâna trecută, jandarmii arădeni au constatat în flagrant trei infracțiuni <punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare; lovirea sau alte violențe; deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc, fără drept> și au aplicat 35 de amenzi în valoare totală de 12.800 lei, din care 30 pentru nerespectarea prevederilor legale privind normele de conviețuire socială și cinci pentru nerespectarea normelor privind prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Totodată, jandarmii au acordat sprijin la constatarea a trei infracțiuni pe timpul misiunilor executate în cooperare cu Poliția, în sistem integrat prin patrule mixte.
Echipajele de Jandarmerie aflate în serviciu au răspuns la 10 apeluri efectuate prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, în care s-au raportat încălcări a unor norme de conviețuire socială sau de altă natură și pentru care s-au luat măsurile legale.