COMUNICAT ISU: De la înființare până în anul 1952, protecția civilă a purtat denumirea de „apărare pasivă”, apărarea pasivă devine o armă de sine stătătoare, cu o organizare proprie, cu un rol bine determinat şi misiuni specifice pentru protecţia cetăţenilor şi bunurilor materiale împotriva atacurilor din aer sau alte situaţîi speciale. În baza prevederilor regulamentului se stipulează că în organizarea apărrii pasive întră şi măsurile generale de siguranţă care au caracter mixt: militar şi civil.

Pregătirea şi executarea măsurilor de apărare pasiva „revine ministerelor, serviciilor publice sau particulare, organizațiilor oficiale şi într-o măsură populaţiei însăşi. Pe lângă autorităţile responsabile se dispune înfiinţarea comisiilor de apărare pasivă, la Ministerul de Interne – pentru întreg teritoriul naţional, comisia judeţeană de apărare pasivă, la Prefectură – pentru fiecare judeţ, comisia comunală de apărare pasivă, la primărie – pentru fiecare comună), ce aveau în esenţă misiunea de a analiza toate chestiunile relative la pregătirea şi punerea în aplicare a apărării pasive, că organe consultative și de studiu. „Ele asistă autorităţile pe lângă care functionează, procurând elementul pentru luarea hotărârilor, iar autorităţile respective păstrează responsabilitatea hotărârilor luate”.

În anul 1936, în baza Înaltului Decret Regal nr. 2620, Comandamentul Apărării Antiaeriene a Teritoriului organizează ţi pregăteşte „de războiu toate mijloacele de Apărare Activă şi Pasivă a Teritoriului”.

Legea prevede ca „Organizarea apărării antiaeriene pasive şi active este obligatorie pe tot cuprinsul ţării”. Apărarea antiaeriană a teritoriului cuprinde: „Apărarea activă compusă din mijloace active de luptă contra aviaţiei de bombardament, inamice; serviciul general de pândă şi alarmă a aviaţie; mijloace de aparăre contra aeronavelor. Apărarea pasivă care constă din o serie de masuri de siguranță, preventive și de salvare, organizate cu scopul de a completa acțiunea apărării active prin: prevenirea la timp a populației despre apropierea atacului aerian inamic; camuflarea cât mai bine posibil a obiectivelor terestre de vederea aeronavelor; limitarea efectelor bombardamentelor inamicului (incendiare, infectate, distrugere etc.), asigurarea ridicării și îngrijirii răniților sau victimelor gazate".

Conform legii, „toate ministerele sunt obligate să-și organizeze pe cont propriu întreaga apărare antiaeriană pasivă a localului, imobilului, materialelor și instituțiilor de tot felul".

Din ordinul mareșalului Ion Antonescu s-a impus intervenția organizată a armatei, prin personal specializat, dotat cu unelte, aparatură specială și mijloace de transport rapide. Astfel ia ființă în anul 1943, Corpul Special de Intervenție, destinat a interveni în centrele bombardate de inamic pentru înlaturarea bombelor neexplodate și dezamorsarea lor, stingerea și limitarea marilor incendii, ridicarea și înlaturarea marilor dărâmături din întreprinderi, repararea imobilelor avariate de incendii și bombardamente și ridicarea de tabere pentru sinistrați, evacuați și materiale.

În Arad „apărarea pasivă” a executat o serie de misiuni pe timpul celui de al-II-lea Război Mondial, atât de apărare antiaeriană cât și de protecție a populației înainte, în timpul și după atacurile aeriene din iulie 1944 ale aviației anglo-americane și din octombrie/noiembrie ale aviației germane.

Din datele oficiale bombardamentele din iulie 1944 asupra Aradului s-au soldat cu aproximativ 200 de morți și peste 600 de răniți, 40 de agenți economici și-au oprit definitiv activitatea.

Istoricul Horia Truță scrie „În această zi, 55 bombardiere de tip B17 și 38 avioane de vânătoare P38 au lansat asupra orașului 200 bombe clasice și 3000 incendiare"