Informare SCJU Arad: La
nivelul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, în clădirea din
strada Stephan Ludwig Roth, sunt amenajate 19 paturi pentru pacienții
infectați cu virusul SARS Cov-2 și 12 paturi pentru pacienții care
necesită terapie intensivă.
„La această oră avem 16 pacienți internați pe secția COVID-19. Am decis astăzi, în cadrul Comandamentului de Criză al SCJU Arad, ca în cazul în care, în perioada următoare va crește numărul pacienților cu infecție SARS CoV-2 să redeschidem, în funcție de necesitate, și celelalte secții din strada Stephan Ludwig Roth care au funcționat până la începutul verii în regim de secții COVID-19 și unde sunt disponibile încă 66 de paturi. Pentru început vom suplimenta numărul de paturi pentru pacienți COVID-19 - cu zece - într-una dintre secțiile de la etajul clădirii”, a explicat dr. Lenuța Timiș, director medical interimar SCJU Arad.
În continuare, cetățenii care se adresează Unității Primire Urgențe cu simptome specifice COVID-19 sau cu alte afecțiuni medicale trec inițial printr-un triaj epidemiologic, efectuat de către personalul medical din urgențe la intrarea în incinta spitalului, iar mai apoi sunt redirecționați în spital, în funcție de simptomatologie.
„Pacienții care se prezintă la spital cu simptome de COVID-19 nu mai sunt nevoiți să fie transferați în zone pentru suspecți deoarece sunt testați cu test antigen, efectuat în laborator și al cărui rezultat este eliberat într-un timp mult mai scurt decât în cazul testelor RT-PCR. Astfel pacienții rămân în Unitatea Primire Urgențe pentru efectuarea analizelor medicale iar până la finalizarea acestora primesc și rezultatul testului. Drept urmare am renunțat la contractul cu PROMAGISTICA SRL unde, pe parcursul anului 2020 și până în această primăvară, erau internați - până la venirea rezultatului RT-PCR - pacienții suspecți de infecție SARS CoV-2. Totodată, am decis să efectuăm triajul epidemiologic precum și investigațiile medicale necesare în Unitatea Primire Urgențe și să renunțăm la Spitalul de Campanie de la Expo Arad Internațional. Am luat această decizie deoarece în valul trei ne-am confruntat cu cazuri mai grave care aveau nevoie de internare, fapt care ne-a determinat să nu mai efectuăm investigații medicale în regim de spitalizare de zi ci doar în regim de urgență în cadrul Unității Primire Urgențe. Astfel, în perioada următoare vom elibera pavilioanele puse la dispoziție de Expo Arad iar structurile mobile și echipamentele care erau funcționale acolo le vom utiliza în incinta spitalului. Le mulțumim pe această cale pentru tot suportul acordat și sperăm totodată să nu mai fie nevoie de redeschiderea spitalului de campanie”, a declarat ec. Florina Ionescu, manager interimar SCJU Arad.