10 proiecte de dezvoltare în Arad şi judeţ
11.02.2020

Proiecte de dezvoltare în valoare de 40 de milioane de euro intră în finanțare în județul Arad prin Programul Operațional Regional.

La conferința de presă au fost invitați să participe directorul general ADR Vest, Sorin Maxim, rectorul Universității „Aurel Vlaicu”, Ramona Lile, primarii orașelor Ineu, Curtici, Lipova, Pecica, Sebiș, Sântana și primarul comunei Semlac. Printre proiecte se numără cumpărarea de tramvaie noi în municipiu, construirea de locuințe la Ineu și Lipova, modernizarea unor școli, amenajarea unor centre de orașe și a unor spații pentru petrecerea timpului liber, extinderea rețelei de apă și canalizare.

Prin descentralizarea Programului Operațional Regional beneficiarul nu mai trebuie să meargă la București pentru aprobarea proiectelor sau contractelor de finanțare.

Cele 10 proiecte prezentate astazi, care însumează 40 milioane euro, pentru zece primării și o instituție de învățământ superior cuprind
-achiziția de încă patru tramvaie noi de capacitate mare în municipiul Arad și încă 6 vagoane de tramvai de capacitate medie;
-îmbunătățirea calității vieții populației orașului Curtici prin investiții în înființarea unei creșe și a unui centru social pentru persoane vârstnice, precum și modernizarea unei străzi;
-reabilitarea și mansardarea școlii cu clasele I-IV la Ineu, transformarea în locuințe sociale a unei foste cazarme militare
-extindere rețele de apă-canal și modernizare drumuri, la Ineu;
-îmbunătățirea calității vieții populației din orașul Lipova;
- oferirea unor posibilități de petrecere a timpului liber de calitate și modernizarea infrastructurii urbane în orașul Pecica;
-îmbunătățirea calității vieții în orașul Sebiș;
-realizarea locuințelor colective sociale pe str. Unirii, în orașul Sântana,
- reabilitarea și extinderea școlii generale nr. 6 din comuna Semlac; 
-reabilitarea extinderea și echiparea clădirii Corp A de pe str. Paul Chinezul nr. 10, de către Universitatea „Aurel Vlaicu”.