Senatorul arădean Glad Varga a lansat campania civică „Punem rădăcini" de Ziua Mondială a Mediului, angajându-se să planteze minimum 36.494 de arbori pe terenuri publice din județul Arad până la 1 decembrie 2028, prima acțiune de împădurire urmând să aibă loc în toamna acestui an.
Campania implică voluntari, autorități locale, instituții, companii și organizații dornice să contribuie la crearea unor comunități mai verzi în județul Arad. Glad Varga ocupă în prezent funcția de președinte al Comisiei pentru mediu din Senatul României.
Numărul de arbori nu este ales întâmplător: reprezintă exact voturile obținute de senator la alegerile parlamentare din decembrie 2024. „Am ajuns și președintele Comisiei pentru mediu, prin votul acelor 36.494 de cetățeni din județul Arad, și mi s-a părut firesc ca această susținere să se transforme în ceva măsurabil și util pentru comunitate", a declarat Glad Varga, senator de Arad. Acesta a mers mai departe cu un angajament public ferm: dacă obiectivul nu va fi îndeplinit până la termenul stabilit, nu va candida pentru un nou mandat.
Proiectul prevede acțiuni de plantare în minimum 30 de locații, cu o monitorizare de 12 luni pentru fiecare zonă. Puieții care nu vor supraviețui vor fi înlocuiți. Simbolul campaniei este stejarul, însă vor fi plantate și alte specii adaptate condițiilor locale. Toate etapele vor fi raportate public și transparent pe platforma punemradacini.ro, unde instituțiile și persoanele interesate pot găsi și formulare de înscriere.