Trei câini plasați în adăpost de Poliția Animalelor
20.04.2021

În după-amiaza zilei de 19 aprilie a.c., polițiștii Biroului Poliția Animalelor au fost sesizați despre 3 câini aflați în stare de pericol, în localitatea Tălmaci (comuna Craiva).

Deplasându-se la imobilul indicat, împreună cu polițiștii Secției 6 Rurală Beliu, au constatat că 3 exemplare canine, din rasa Amstaff, erau în stare de pericol, fiind private de apă și hrană.

În urma verificărilor efectuate a reieșit că animalele nu ar fi fost hrănite și adăpate din 14  aprilie a.c., nefiind identificată nicio persoană care să le îngrijească în perioada următoare.

Polițiștii au emis un ordin de plasare în adăpost pentru 45 de zile, câinii fiind preluați de asociația „Paws United” Zăbrani.