Stație de monitorizare, la cardiologie
27.08.2019

Consiliului Județean Arad va aloca alte 270 000 lei pentru investiții în secția de Cardiologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență. Suma va fi folosită pentru continuarea modernizării secției prin achiziționarea unei stații de monitorizare a pacienților internați în compartimentul de cardiologie intervențională. Cu câteva luni în urmă, Consiliul Județean a alocat 1,2 milioane lei pentru materiale sanitare și aparatură în vederea asigurării funcționării Laboratorului de Cardiologie Intervențională unde se realizează angioplastii cu implant de stent, coronariene sau periferice. Arădenii beneficiază, gratuit, de montarea stenturilor care pot salva viața pacienților cardiaci. În sistemul privat o astfel de intervenție poate ajunge, potrivit doctorului Cristian Dina, până la 30.000 lei. 

,,Așa cum am promis, continuăm investițiile în secția de cardiologie pe care o modernizăm astfel încât arădenii să nu mai fie tentați să se trateze departe de casă. Am fost informat că avem deja solicitări și din alte județe, de la medici care preferă să își trimită pacienții la Arad în locul marilor spitale din regiune. Faptul că arădenii se pot trata acum de inimă în județul lor este o confirmare a faptului că investiția pe care o facem este o investiție bună”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad. 

Un număr de 39 pacienți cu afecțiuni cardiovasculare au fost tratați deja în cadrul  Laboratorului de Cardiologie Intervențională, în primele două săptămâni de funcționare a acestuia.