Solicitaţi carnetele de muncă
18.12.2019

14.000 de carnete de muncă își așteaptă titularii la sediul Inspectoratului Teritorial de Muncă Arad! Carnetul de muncă probează vechimea în muncă, respectiv activitatea prestată de fostul angajat până la data de 31.12.2010, la societățile comerciale cu sediul social în județul Arad, care au luat ființă după anul 1990. Reprezentanţii ITM așteptă arădenii, fie personal sau prin împuternicit, la sediul Inspectoratului, de luni până joi în intervalul orar 8 – 16,30, respectiv în ziua de vineri între orele 8 – 14, pentru a primi carnetele de muncă. Ecaterina Isac, inspectorul şef al ITM Arad precizează că,începând cu data de 01.01.2011, vechimea în muncă poate fi probată cu adeverința eliberată gratuit de către angajator, iar în situația în care, din motive justificate, angajatorul se află în imposibilitate de a elibera această adeverință, vechimea în muncă poate fi dovedită cu un extras din registrul general de evidență al salariaților, furnizat de către Inspectoratul Teritorial de Muncă în raza căruia domiciliază solicitantul, tariful perceput fiind de 20 lei / document.