S-a Extins Rețeaua de Gaz
01.08.2024

Extinderea rețelei de gaz cu 31 km în localitățile Frumușeni și Aluniș a fost finalizată astăzi! Lucrarea, începută în septembrie 2023, a avut o valoare totală de 8,5 milioane de lei. Dintre aceștia, 6 milioane de lei au fost finanțați prin Programul Național de Investiții "Anghel Saligny", iar restul de către Consiliul Județean Arad și administrația comunei Frumușeni.


Finalizarea Investiției și Următoarele Etape

Aceasta marchează încheierea primei etape a investiției în distribuția gazului, urmând punerea în funcțiune ca a doua etapă a lucrării.

"Estimăm că anul acesta, în iarnă, va porni gazul la prima gospodărie din Frumușeni!", a declarat Reginald Andronic, primarul comunei Frumușeni.


Extinderea Rețelei Continuă

Aceeași companie care a realizat lucrarea de la Frumușeni și Aluniș va începe luna aceasta extinderea rețelei de gaz și în alte localități: Zăbrani, Chesinț, Neudorf (în total 35 km), respectiv Sintea Mare (24 km).