La Sebiș și la Moneasa
16.08.2019

Două evenimente marchează anul acesta aniversarea Festivalului Cântecului Popular din Țara Zărandului. Organizatorii au revenit asupra deciziei de a muta Festivalului Cântecului Popular din Ţara Zărandului de la Moneasa la Sebiş. Decizia a fost luată astăzi de președintele Consiliului Județean, Iustin Cionca, urmare a solicitării primarilor din localitățile din jurul comunei Moneasa. Festivalul se va organiza, ca în fiecare an, la Moneasa, dar fiind vorba despre o ediție aniversară, anul acesta va primi o amploare deosebită, prin organizarea unui eveniment de gală şi la Sebiș. Evenimentul a fost inclus pe agenda Centrului Cultural Județean, care intenționează să pună în valoare tradițiile folclorice autentice, cântecul, jocul și portul popular. Consiliul Județean, prin Centrul Cultural Județean creează, astfel, două evenimente distincte. Cel de la Moneasa va respecta tiparul edițiilor anterioare, iar cel de la Sebiș va reuni întreaga zonă a Văii Crișurilor, într-o gală care să marcheze continuitatea actului cultural de bună calitate.