Întâlnire comemorativă
05.09.2019

În ziua în care Zsolt Torok trebuia să împlinească 46 de ani, prietenii săi vor organiza o întâlnire specială în memoria acestuia în munţii Făgăraş. Evenimentul comemorativ va avea loc în perioada 27-29 septembrie.

În 2013, Torok Zsolt a condus expediţia românească ce a ajuns pe Nanga Parbat, 8.126 de metri, considerată cea mai mare performanţă în alpinismul românesc.

Zsolt Torok  şi-a găsit sfărşitul în munţii Făgăraş unde plecase să se antreneze pentru următoarea expediţie.

În semn de înaltă apreciere și recunoaștere pentru importantele performanțe sportive obținute de-a lungul timpului, președintele Klaus Iohannis a conferit post-mortem Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler alpinistului Zsolt Torok.


Foto: torok.ro