Guvernul a aprobat menținerea reducerilor de impozite pentru Țara Moților
02.02.2026
Guvernul României a aprobat ordonanța de urgență prin care se menține reducerea pentru plata impozitelor locale în localitățile din Țara Moților. Măsura vizează comunități din județele Arad, Alba, Cluj, Bihor și Hunedoara.
Potrivit deputatului PNL Răzvan Cadar, argumentele prezentate de primarii din zonă au fost analizate și acceptate, iar ordonanța asigură continuitatea facilităților fiscale pentru locuitorii din aceste localități.
Actul normativ a fost adoptat de Guvernul României, în cadrul unei ședințe recente, și are ca scop sprijinirea comunităților din zona montană, unde condițiile economice și sociale sunt mai dificile.
