Delegație UVVG, în Turcia
01.08.2024

O delegație a Universității de Vest "Vasile Goldiș" din Arad, condusă de rectorul prof. univ. dr. habil. Coralia Cotoraci, a efectuat o vizită la Universitatea Medipol și Medipol Mega Hospital din Istanbul, Turcia.


Importanța Medipol în Sistemul Medical Turcesc

Medipol reprezintă un pol important în sistemul medical turcesc, deținând mai multe unități sanitare proprii. Unul dintre acestea, situat pe locul 32 în topul spitalelor la nivel mondial, Mega Medipol Hospital este emblematic pentru medicina europeană, oferind anual servicii medicale pentru peste un milion de pacienți.


Scopul Vizitei și Programul Erasmus+

Vizita delegației arădene a avut loc în cadrul programului Erasmus+, în contextul dezvoltării continue a Universității de Vest "Vasile Goldiș" din Arad. Scopul principal a fost întărirea relațiilor de colaborare academică și medicală între cele două instituții.


Discuții și Tematici Abordate

În cadrul discuțiilor, s-au abordat teme precum schimburile academice, parteneriatele de cercetare și oportunitățile de studiu pentru studenți și profesori.

"Suntem o universitate cu viziune și suntem deschiși în a învăța lucruri noi de la structuri care au înregistrat un succes pe o anumită direcție și care la un moment dat pot fi aplicate și la noi în vederea creșterii calității serviciilor oferite în UVVG și chiar în sistemul sanitar arădean. Experiența trăită la Mega Medipol Hospital este una de excepție, având șansa de a discuta aspecte importante specifice domeniului meu cu nume importante din mediul academic și sanitar din Istanbul. Am observat la dumnealor aspecte pe care și noi le aplicăm deja în cadrul universității noastre, lucru de care am fost mândră, însă în aceeași măsură, am revenit acasă cu un mare bagaj de idei pe care le vom implementa de acum înainte în UVVG", a declarat prof. univ. dr. habil. Coralia Adina Cotoraci.