„De la Moș Gerilă la Moș Crăciun”
11.12.2019

O inedită expoziție a Muzeului de Artă din Arad aduce în atenție jucăriile preferate ale celor mici, începând din perioada interbelică și până în anii ’90. Cel mai vechi exponat datâează de prin anul 1900. Pentru copiii din ziua de astăzi, care nu l-au cunoscut pe Moș Gerilă, expoziția are răspuns și la această întrebare. Pe vizitatori îi așteaptă 1.000 de jucării. Figurine, păpuși, mașinuțe și trenulețe, roboți, rachete și nave spațiale, aranjate în jurul bradului, sunt astăzi privite cu nostalgie de părinți și considerate deja istorie de copiii acestora. În colecție se regăsesc şi multe jucării produse la fabrica „Arădeanca” din Arad, unul dintre cei mai mari producători de jucării din România din perioada comunistă. Expoziția face parte din colecția Muzeului Jucăriilor, care, în această perioadă încearcă să le explice celor mici și cum stăteau lucrurile cu Moș Gerilă. Cea mai veche jucărie din expoziție datează de prin anii 1900. Expoziția a fost organizată pentru a le arăta copiilor că jucăriile pot stârni mai mult imaginația decât jucatul pe telefon. Expoziția „De la Moș Gerilă la Moș Crăciun” poate fi vizitată la Muzeul de Artă Arad, până pe data de 15 ianuarie 2020. Expoziția „De la Moș Gerilă la Moș Crăciun” este organizată de către Complexul Muzeal Arad și Asociația Muzeul Jucăriilor.