Fostul suveran al României a fost comemorat la Savârșin, la trei ani de la trecerea sa în neființa. A fost o slujbă religioasă restrânsă la care au participat doar custodele coroanei, Principesa Margareta și Principele Radu Duda. Slujba religioasa a fost oficiată în curtea castelului de la Săvârșin, reședința atât de dragă sufletului Regelui Mihai.
Chiar dacă și-ar fi dorit să-l pomenească pe regele Mihai la necropola regală de la Curtea de Argeș, familia regală a preferat o slujba religioasă discretă în curtea castelului de la Săvârșin. Din cauza pandemiei, parastasul s-a desfășurat cu grijă față de cei care l-au iubit si admirat pe fostul suveran. Tot din această cauză, comemorarea a fost una fără accesul publicului.
Slujba de comemorare a fost oficiată în aer liber și a durat foarte puțin.
De obicei, familia regală era obișnuită să implice comunitatea locală în toate acțiunile legate de regele Mihai. Anul acesta a fost unul special din cauza pandemiei care i-a tinut pe localnici departe de parastasul oficiat astăzi. Cu sufletul, oamenii au fost alături de fostul suveran.
Principesa Margareta nu a precizat dacă portție castelului din Săvârșin vor fi deschise publicului și în acest an, de Crăciun, așa cum era tradiția. Cel mai probabil, sărbătorile de iarnă vor fi in acest an discrete pentru a respecta măsurile distanțării sociale dictate de pandemie.