Comemorarea Eroilor Revoluției din Decembrie 1989, la Arad
18.12.2024

Eroii Revoluției din 1989 vor fi omagiați la Arad printr-o serie de manifestări organizate între 21 și 23 decembrie.


Ceremonii la monumentele eroilor din Arad

Evenimentele vor debuta pe 21 decembrie, dimineața, cu ceremonii la Orologerie și Strungul, urmate de o slujbă de pomenire la Biserica parohială Arad Șega II, cu hramul „Înălțarea Domnului”. Vor avea loc momente de reculegere la Troița Eroilor din cimitirul Eternitatea, la Crucea Eroilor din Piața Revoluției și, seara, de la ora 18:00, la Monumentul Eroilor din Piața Revoluției.


Ziua Revoluției în Piața Revoluției și alte locații

Pe 22 decembrie, omagierea va continua cu ceremonii în Piața Revoluției, la Monumentul Eroilor, și la monumentele de la sediul IPJ Arad, Garnizoana Arad, Subcetate și Făt-Frumos.


Încheierea comemorării pe faleza Mureșului

Programul se va încheia pe 23 decembrie, la Monumentul Toth Sandor de pe faleza Mureșului, în apropierea podului Decebal.