A început Postul Adormirii Maicii Domnului
31.07.2019

A început Postul Adormirii Maicii Domnului. Postul începe anul acesta miercuri, 31 iulie, şi nu la 1 august ca în alţi ani şi durează până pe 14 august. Conform regulilor bisericeşti, dacă data de 31 iulie cade miercurea sau vinerea (cum se întâmplă anul acesta) se lasă sec cu o zi mai înainte. Adormirea Maicii Domnului este una din cele mai importante sărbători, în care creștinii respectă anumite interdicții. Conform tradiției, în Postul Adormirii  Maicii Domnului nu este bine să mâncăm carne şi nici să spălăm haine cu mâna. Nu se fac nunți, botezuri și petreceri. În prima zi a Postului, mai ales dacă este miercuri, cum e în acest an, se ține post negru.