
Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Vasile Goldiș” Arad a sărbătorit astăzi, 28 februarie, Ziua Protecției Civile printr-o ceremonie festivă, care a inclus și inaugurarea sediului modernizat al inspectoratului.
Evenimentul a marcat 92 de ani de la înființarea Protecției Civile în România, ocazie cu care mai mulți pompieri arădeni au fost avansați în grad, ca recunoaștere a devotamentului în misiunile zilnice.
Au fost avansați în grad Căpitan Mihuț Claudiu Marius, Căpitan Goczo Cristian Ștefan, Plutonier adjutant șef Herțe Stelian, Plutonier major Ochiș Alin și Plutonier major Ciucuriță Ciprian.
Totodată, plutonier adjutant șef Giurgiu Codruța s-a pensionat, după o carieră de excepție în slujba comunității.
Un moment important al zilei a fost inaugurarea clădirii ISU Arad, care a fost modernizată printr-un proiect finanțat din fonduri europene nerambursabile, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență.
Valoarea totală a investiției a fost de peste 7,1 milioane lei, iar lucrările au vizat înlocuirea tâmplăriei exterioare, modernizarea instalației de termoficare, instalarea unui sistem fotovoltaic pentru energie verde, sisteme de climatizare eficiente, iluminat economic și izolare termică a clădirii.
Proiectul urmărește reducerea consumului de energie convențională și crearea unui mediu de lucru modern, sigur și eficient pentru salvatori.