Zile libere la paşapoarte şi permise auto
09.08.2019

În zilele de 15 și 16 august 2019 respectiv (joi și vineri), declarate prin lege zile libere, Serviciile pentru Eliberarea Pașapoartelor, respectiv Regim Permise de Conducere și Înmatriculări nu vor avea program cu publicul. Începând cu data de luni, 19 august, cele două Servicii Publice Comunitare vor avea program normal de lucru, în cazul Serviciului pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple revenindu-se la programul de funcționare de luni până miercuri și în zilele de vineri între 8.30 și 16.30, iar în zilele de joi între 8.30 și 18.30. 
Reamintim că începând cu data de 24 iunie, pentru a veni în sprijinul cetățenilor români și având în vedere creșterea numărului de cereri depuse pentru eliberarea pașapoartelor la nivelul Ministerului Afacerilor Interne s-a luat decizia de a prelungi programul de lucru cu publicul cu două ore, până la data de 16 august. Măsura a fost implementată și la Arad prin Ordin al Prefectului.