Zero toleranță!
09.07.2019
Cinci arădeni care au parcat neregulamentar pe spaţiile verzi de pe străzile Ulmului, Lăcrămioarelor și Tiberiu s-au ales cu amenzi. Luni, 8 iulie 2019, polițiștii locali ai Serviciului Ordine Publică și Circulație au sancţionat contravenţional cei cinci şoferi pentru că au dat dovadă de indiferenţă şi nepăsare în ceea ce priveşte spaţiile verzi din municipiu, iar legal nu au respectat prevederile Legii 24/2007, privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților. Sancţiunile aplicate au fost în cuantum de total de 800 lei.