Vrei să fii contabil? Află ce trebuie să faci
01.03.2021

În perioada 9 martie 2021 – 10 mai 2021, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Arad, prin Centrul de Formare Profesională, vine în sprijinul celor interesați, cu o nouă serie a cursului „Contabil”.

Competențele profesionale dobândite în urma absolvirii acestui program sunt: Întocmirea / completarea documentelor primare; Contarea operațiunilor patrimoniale; Efectuarea de calcule specifice; Completarea registrelor contabile; Întocmirea balanței de verificare; Evaluarea patrimonială; Întocmirea bilanțului contabil

“Cursul de contabilitate este structurat în aşa fel încât să fie uşor de parcurs, cu aplicabilitate imediată şi o abordare practică, care să asigure dezvoltarea competenţelor specifice. Formatorul cursului deţine o vastă experienţă profesională şi pedagogică, astfel încât la final cursanţii vor avea o bază solidă de cunoştinţe”, a explicat prof. Carmen Crişan.

Lectorul cursului este prof. Stoiadin Gabriela, formator autorizat, profesor contabilitate, grad didactic 1, expert contabil, manager, formator proiecte cu finantare europeană.

Singura condiție de înscriere este aceea ca doritorul să aibă studii medii (absolvent de liceu) iar actele necesare înscrierii sunt: BI/CI, diplomă de studii, certificat de naștere, certificat de căsătorie (dacă este cazul).

“Munca de contabil presupune disciplină, cunoștințe şi atenţie la detalii, dar şi capacitatea de a folosi toate instrumentele contabile în concordanță cu legislația. Astfel, pentru a face faţă schimbărilor din piaţă, este nevoie de informare continuă cu privire la noutăţile din domeniu”, ne-a informat și preşedintele CCIA Arad, domnul arh. Gheorghe Seculici.

Ținând cont de provocările perioadei de pandemie prin care trecem, organizatorii au luat umrătoarele măsuri de prevenție:

- amenajarea corespunzatoare a sălilor, cu respectareaa distanței sociale de minim 1,5 metri

- maximum 15 cursanți într-o sală de curs (o grupă cu un număr mai mare de cursanți va fi împărțită în subgrupe)

- decalarea programului și a pauzelor organizate, dacă se impune acest lucru

- impunerea purtării, pe toată perioada programului de formare profesională, a echipamentului de protecție - mască și mănuși

- amplasarea de dozatoare cu dezinfectant la intrare în sălile de curs

- asigurarea aerisirii periodice a încăperilor

- asigurarea în permanență la grupurile sanitare, de săpun și dezinfectant

Informaţii şi înscrieri: prof. Carmen Crişan, carmen.crisan@ccia-arad.ro, +40730 188 299.