Victorie clară în primul amical
01.07.2019

Finalul primei săptămâni de pregătire a adus şi primul amical pentru UTA. Laszlo Balint şi staff-ul tehnic au rulat întregul lot împotriva CS Ineu, formaţie pregătită de Cristi Sculici. Puşcaş, cu o lovitură liberă executată perfect, Rus şi Isac, cu o dublă, au fost marcatorii primei reprize. La pauză, alb-roşii au schimbat toată garnitura, însă desfaşurarea a fost aceeaşi. Stahl şi Buhăcianu au punctat de două ori, Bustea, Miculescu şi Şeroni şi-au trecut şi ei numele pe lista marcatorilor, iar golul de onoare al ineuanilor a venit de la Bîrdan.


Căpitanul şi golgheterul UTAei din sezonul precedent, Ciprian Rus, a suferit o fractură de pomete în prima repriză şi va avea nevoie de operaţie. Cel mai probabil, atacantul arădean va lipsi în jur de 3 saptamani şi va purta mască de protecţie la revenirea pe gazon.


Foto: uta-arad.ro