Victorie clară în primul amical din cantonament: UTA - Maritsa Plovdiv 5-1
24.06.2022

UTA s-a impus clar în primul amical din Slovenia, 5-1 împotriva bulgarilor de la Maritsa Plovdiv. Domovchiyski a deschis scorul pentru adversarii arădenilor, dar utiștii s-au dezlănțuit în ultima jumătate de oră și au punctat de cinci ori. Virgiliu Postolachi, internațional moldovean de 22 de ani crescut de Paris Saint-Germain, a fost cel mai bun om al „roș-albilor”, cu o „dublă” și o pasă decisivă. Trebuie menționat și faptul că transferul său nu a fost prezentat oficial încă de către arădeni, însă, foarte probabil, anunțul este unul iminent. Celelalte trei goluri au fost înscrise de Șteau, Matei și Negoescu.


Prima repriză a fost dominată de arădeni, care au avut mai multe ocazii decât formația din Bulgaria, însă la pauză s-a intrat cu scor alb.


După aproximativ o oră de joc, Maritsa a deschis scorul prin fostul internațional bulgar Valeri Domovchiyski, care a punctat printr-o lovitură de cap din apropiere. UTA a egalat prin Raul Șteau, care a marcat cu un șut din careul mic după o centrare din partea dreaptă a lui Postolachi. După doar câteva minute, Negoescu a obținut un penalty, care a fost transformat de Florentin Matei. „Roș-albii” au reușit să-și majoreze avantajul tot dintr-o lovitură de la 11 metri: Stahl a fost faultat în careu și Postolachi a înscris de la punctul cu var. Internaționalul moldovean a realizat „dubla” spre final cu un gol absolut superb, cu călcâiul, iar Negoescu a punctat și el după mai puțin de un minut, stabilind scorul final, 5-1.


UTA a încheiat meciul cu o formaţie extrem de tânără pe teren, antrenorul Ilie Poenaru rulând tot lotul. Următorul meci amical al arădenilor va avea loc luni, de la ora 18, contra sârbilor de la Vojvodina Novi Sad. 


UTA: Iacob (Balauru 46, Mociu 80) - Dobrescu (Pătlăgică 74) , Erico (Maxim 46), Benga (Chindriș 62), Hoxhallari (Pop 74) - Batha (Isac 46), Matei (Cibi 74) - Miculescu (Stahl 46), Ubbink (Postolachi 62), Otele (Negoescu 62) - Keșeru (Șteau 46). Antrenor: Ilie Poenaru


Maritsa: Nikolov - Gaziev, Avramov, Veshev, Ivanov, Ivanof, Tonev, Tanchev, Malamov, Marchev, Apostolov. Rezerve: Nachev, Petkov - Peichinov, Dimitrov, Domovchiyski, Yanin, Dimitrov, Yanakov, Sadakov, Popov, Farkov. Antrenor: Nikolay Dimitrov