Versuri pentru suflet sau cum să deschizi „Cutia cu fluturi”
04.04.2022

Poezia este acea dorință ce se află adânc în inima ta, o dorință ce se relevă ca o floare. Ai sămânța poeziei în inimă, trebuie să o hrănești cu sângele ce-ți curge prin vene, lăsând talentul să curgă. Îți lași imaginația să zburde pe o pânză albă, să desenezi cu vopseaua cuvintelor, iar tu să fii un poet alături de muza sa. Poezia poate fi scrisă sub orice formă. Nu are greșeli sau răspunsuri greșite. Este doar o fereastră către percepția interioară, pe care nu o poți strânge într-un tipar bine stabilit.

Pentru a împărtăși frumusețea, puritatea, înțelepciunea și bucuria reînnoită a poeziei, Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad găzduiește joi, 7 aprilie 2022, ora 16:00, sala ASTRA, lansarea volumului de versuri „Cutia cu fluturi”, semnat de poetă arădeană Monica Rodica Iacob, membră a Uniunii Scriitorilor din România.

Autoarea și-a făcut debutul în revista literară „Familia” din Oradea, cu poezia „Horea” în anul 1983, iar debut editorial cu volumul Alpha’87, la Editura Dacia din Cluj. Colaborează la reviste literare: „Luceafărul”, „Steaua”, „Orizont”, „România literară”, „Vatra”, „Familia”, „Poesis”, „Arca”, „Ramuri” etc.

Volumul „Cutia cu fluturi”, apărut la Editura Mirador, Arad, în anul 2021, este conform mărturisirii poetei, „o dorință a omului de a-și împlini visele deoarece astfel își înnobilează propria viață”. Monica Rodica Iacob, aflată la cel de-al 10-lea volum publicat, și-a dedicat poeziile din „Cutia cu fluturi” fiului său, Daniel Weichelt, care a realizat coperta și grafica cărții.

Universul liric al autoarei va fi prezentat publicului de către poetul și criticul Vasile Dan, președinte al filialei Arad a Uniunii Scriitorilor din România, alături de scriitorul şi editorul Ioan Mateuț, evenimentul cultural fiind moderat de dr. Doru Sinaci.

Sunt așteptați la eveniment iubitori ai poeziei, cadre didactice, jurnaliști, scriitori și toți cei care apreciază frumusețea vocația poetică a autoarei arădene Monica Rodica Iacob.