Vasile Goldiş, ideologul Unirii
01.12.2020

Nu putem vorbi despre 1 decembrie fara sa ne gandim la marele patriot roman Vasile Goldiş, ideolog al Marii Uniri si in istoria recenta, patron spiritual al prestigioasei univeristati din Arad care ii poarta numele.

Considerat de către Octovian Goga, Părinte al Patriei, Vasile Goldiş este omul providenţial, care, după Declaraţia de la Oradea din 12 octombrie 1918, avea să prezinte la 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia, într-o Cuvântare istorică, Rezoluţia Unirii.


Aradul este prezent în conştiinţa naţională ca Cetate a Marii Uniri, dar şi ca oraş care a oferit lumina redeşteptării naţionale prin ziarul „Românul”, condus de Vasile Goldiş – ziarist de mare curaj şi militant pentru drepturile românilor aflaţi sub stăpânire străină

Dorinţa lui Vasile Goldiş ca Aradul să devină un centru universitar, oraş al culturii şi centru economic european, a devenit, astăzi, o realitate

Numele marelui patriot a fost preluat de universitatea arădeană, condusă de regretatul preşedinte Aurel Ardelean, care insuflat de aceleaşi năzuinţe naţionale, a ţinut ca Aradul să rămână o făclie nestinsă a istoriei noastre recente, prin construirea Monumentului Marii Uniri, prin implicarea an de an în acţiunile dedicate Marii Uniri şi nu în ultimul prin prestigiul universităţii arădene pe plan naţional şi internaţiona

Condusă acum de Rectorul Coralia Adina Cotoraci, Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” înfloreşte sub aceleaşi auspicii istorice care îi fac cinste, urmând cu aceeaşi demnitate, crezul istoric în unitatea poporului român

„Cu prilejul zilei de 1 decembrie, uram romanilor de pretutindeni un calduros La Multi Ani! Fie ca valorile stramosilor nostri sa va calauzeasca in drumul vostru prin viata si sa va fie zilele pline de zambete, alaturi de cei drai voua”, a transmis astazi rectorul UVVG Coralia Adina Cotoraci.